Invitaţii de nuntă clasice

Invitaţii de nuntă clasice

    Te-ai hotărât că cele mai potrivite pentru a anunţa ziua cea mare sunt elegantele modele de invitaţii de nuntă clasice? Atunci te-ai gândit sigur la culori deschise, texte simple scrise pe un ton mai sobru să zicem, oferite în plic celor pe care îi doriţi aproape de voi într-o zi specială. Din fericire, ai atât de multe modele dintre care poţi alege, încât cu siguranţă vei găsi şi ceva pe placul tău, al vostru.

Hmm, păi să vedem ce găsim pentru voi. Spunem invitaţii de nuntă clasice, automat spunem invitaţii de nuntă elegante, spunem simplitate, spunem maturitate şi găsim variante pentru toate gusturile. Aşa cum spuneam, predominante sunt culorile deschise sau nonculorile, combinaţiile clasice de alb-negru, alb-roşu, eventual accesorizate discret cu o panglică din satin, dantelă sau cu bijuterii finuţe, cu un cameo de exemplu. Cei mai mulţi aleg să ofere invitaţia într-un plic simplu, dar mai putem găsi şi alte variante, de la cutiuţe dreptunghiulare şi până la cutiuţe cilindrice, în care putem rula invitaţiile de nuntă sub formă de papirus.

Dar degeaba vorbim atât despre cum ar trebui să arate cele mai frumoase modele de invitaţii de nuntă clasice, dacă nu vedem şi câteva imagini. Aşa că, am selectat câteva variante de la diferiţi furnizori, pe care le puteţi găsi direct în magazinele specializate, la distribuitori sau, de ce nu, să vă inspiraţi din ceea ce vedeţi şi să le faceţi chiar singuri.

Invitatii de nunta clasice

Sursa foto: CrisiaShop.ro
Sursa foto: CrisiaShop.ro
Sursa foto: CrisiaShop.ro
Sursa foto: CrisiaShop.ro
Sursa foto: CrisiaShop.ro
Sursa foto: CrisiaShop.ro
Sursa foto: Eventisimo.ro
Sursa foto: Eventisimo.ro
Sursa foto: ForeverAfter.ro
Sursa foto: ForeverAfter.ro
Sursa foto: ForeverAfter.ro
Sursa foto: ForeverAfter.ro
Sursa foto: ForeverAfter.ro
Sursa foto: ForeverAfter.ro
Sursa foto: ForeverAfter.ro
Sursa foto: ForeverAfter.ro
Sursa foto: ForeverAfter.ro
Sursa foto: ForeverAfter.ro
Sursa foto: ForeverAfter.ro
Sursa foto: ForeverAfter.ro
Sursa foto: ForeverAfter.ro
Sursa foto: ForeverAfter.ro
Sursa foto: ForeverAfter.ro
Sursa foto: ForeverAfter.ro
Sursa foto: InvitatieDeNunta.ro
Sursa foto: InvitatieDeNunta.ro
Sursa foto: InvitatieDeNunta.ro
Sursa foto: InvitatieDeNunta.ro
Sursa foto: Invitatie-Online.ro
Sursa foto: Invitatie-Online.ro
Sursa foto: InvitatiiOriginale.ro
Sursa foto: InvitatiiOriginale.ro
Sursa foto: InvitatiiOriginale.ro
Sursa foto: InvitatiiOriginale.ro
Sursa foto: InvitatiiOriginale.ro
Sursa foto: InvitatiiOriginale.ro
Sursa foto: InvitatiiOriginale.ro
Sursa foto: InvitatiiOriginale.ro
Sursa foto: InvitatiiOriginale.ro
Sursa foto: InvitatiiOriginale.ro
Sursa foto: InvitatiiOriginale.ro
Sursa foto: InvitatiiOriginale.ro
Sursa foto: InvitatiiOriginale.ro
Sursa foto: InvitatiiOriginale.ro
Sursa foto: InvitatiiOriginale.ro
Sursa foto: InvitatiiOriginale.ro
Sursa foto: Invitatii-pentru-nunta.ro
Sursa foto: Invitatii-pentru-nunta.ro
Sursa foto: MikaDesign.ro
Sursa foto: MikaDesign.ro
Sursa foto: MikaDesign.ro
Sursa foto: MikaDesign.ro
Sursa foto: MikaDesign.ro
Sursa foto: MikaDesign.ro
Sursa foto: Publiserv.ro
Sursa foto: Publiserv.ro
Sursa foto: Publiserv.ro
Sursa foto: Publiserv.ro
Sursa foto: Publiserv.ro
Sursa foto: Publiserv.ro
Sursa foto: Publiserv.ro
Sursa foto: Publiserv.ro
Sursa foto: Publiserv.ro
Sursa foto: Publiserv.ro
Sursa foto: Publiserv.ro
Sursa foto: Publiserv.ro

 

Deci, ce părere ai? Dintre atâtea modele de invitaţii de nuntă clasice este vreunul care ţi-a atras atenţia? Ne-am bucura să vedem ce v-aţi ales sau ce aţi vrea să găsiţi pentru nunta voastră. Cu siguranţă găsiţi mult mai multe modele de invitaţii de nuntă clasice decât ce am selectat noi, aşa că ne-ar plăcea să veniţi şi voi cu sugestii de variante care s-ar integra în această categorie.

Comentarii

Comentarii