Unde mergeţi în luna de miere? Către ce destinaţii vă fuge gândul? Noi am căutat cele mai populare destinaţii pentru luna de miere care se încadrează în primele variante ale celor mai mulţi miri din România. Să vedem, aşadar, către ce ţări se îndreaptă cele mai multe cupluri.
Luna de miere în Franţa
Istorie, romantism, atmosferă boemă, da, am ajuns în Franţa, care le cuprinde pe toate. Parisul este pe buzele tuturor când vine vorba de un oraş romantic, aşa că poate fi destinaţia perfectă pentru cei care caută o asemenea atmosferă. N-o să aveţi timp să vă plictisiţi pentru că aveţi atât de multe de vizitat şi atât de multe locuri perfecte pentru plimbări în doi pe malul Senei, încât cu siguranţă veţi dori să mai reveniţi oricând. Este păcat să nu luaţi în calcul şi celelalte atracţii ale Franţei şi să vă limitaţi la Paris. Nu uitaţi de faimoasele castele de pe valea Loarei, cel puţin 50-60 la număr, de Marsilia cu portul său, numeroasele monumente istorice şi delicioasele preparate din peşte, de Mont Blanc sau Chamonix dacă sunteţi iubitori ai muntelui sau, de ce nu, de Saint-Tropez şi Coasta de Azur, în funcţie de cât vă permite bugetul.
Luna de miere în Italia
Buongiorno, amore! Ajungeţi în Italia? Foarte frumos, aveţi şi istorie şi romantism şi mâncare bună. Hmm, parcă ar merge o porţie de paste şi un vin bun, nu? Dacă toate drumurile duc la Roma, cei mai mulţi aleg capitala pentru luna de miere, unde pot vizita faimoasele atracţii încărcate de istorie: Coloseumul, Pantheonul, Forumul Roman, Castelul Sant’Angelo, Columna lui Traian, Dealul Palatin, faimoasele fântâni şi pieţe, Vaticanul şi muzeele sale. Dacă tot suntem în Italia putem face un ocol şi pe la Milano sau la Verona, chiar sub balconul Julietei. Dacă Roma a fost deja pe harta călătoriilor voastre şi aţi vizitat-o, puteţi petrece luna de miere în Veneţia, sărbătorindu-vă iubirea într-un oraş romantic, în acordurile baladelor şi legănaţi de gondolele care vă vor plimba pe străduţele înguste ale oraşului. Iarăsi de neratat este coasta Amalfi, într-adevăr minunată.
Luna de miere în Grecia
Dacă rămânem tot la Europa, să nu uităm de Grecia, preferată de mulţi dintre tinerii însurăţei. Fie că aleg partea continentală a Greciei, fie că se orientează spre numeroasele insule greceşti, îndrăgostiţii îşi planifică din timp concediul aici pentru că ofertele early booking sunt de obicei cele mai avantajoase. Din Atena sau Salonic şi până în Santorini, Grecia, Zakynthos, Rodos, Thassos sau Creta, aveţi ce vizita dacă alegeţi una dintre aceste destinaţii şi cu siguranţă nu vă veţi plictisi. Marea se îmbină prea frumos cu muntele pentru a nu vă asigura cadrul perfect pentru o lună de miere romantică, iar cele 3 mări care le înconjoară cu siguranţă vor fi pe placul vostru şi vă vor răcori cu apele lor limpezi.
Luna de miere în Spania
Spania era considerată de arabi Raiul pe Pământ, iar dacă mergem să o vizităm înţelegem şi de ce. Cu deschidere la Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic, această ţară poate fi o destinaţie perfectă pentru luna de miere dacă iubiţi soarele şi marea. Aveţi de ales între Costa del Sol, Costa Meresme, Costa Brava şi insulele Gran Canaria. Să nu uităm de Tenerife şi Mallorca, unde vă veţi distra pe cinste. Pentru a face cunoştinţă cu istoria cu cultura spaniolă, vă recomandăm Madridul şi Barcelona, dar merită şi un tur al oraşelor sudice Malaga, Cartagena, Sevillia, Granada şi Cordoba. Să nu uităm de mâncare, este foarte bună şi trebuie să încercaţi preparatele lor tradiţionale.
Luna de miere în Hawaii
Trecând de Europa, haideţi să ne gândim şi la o luna de miere mai…exotică. Ce spuneţi de Hawaii? Aceasta este una dintre cele mai iubite destinaţii pentru luna de miere, chiar dacă este puţin mai departe şi poate implica şi costuri mai mari, însă merită pe deplin. Acesta este al 50-lea stat al Statelor Unite ale Americii, iar localizarea sa în Oceanul Pacific îl face să fie un loc cu o climă călduroasă pe toată perioada anului, însă aveţi totuşi grijă la cele două sezoane. În perioada octombrie-mai este foarte uscat, iar din noiembrie până în aprilie este ploios, în lunile octombrie şi noiembrie chiar fiind frecvente inundaţiile. Dacă vă duceţi din mai până în iulie-august, ar fi ideal pentru a nu fi nici foarte cald, umiditatea ridicată creând o stare de disconfort. Dacă vedeţi că începe ploaia, nu vă speriaţi, în câteva minute se poate schimba vremea total şi să ieşiţi la plajă din nou. Cele mai frumoase locuri de vizitat sunt plajele insulei şi parcurile naţionale.
Luna de miere în Tahiti
Cea mai mare insulă din Polinezia Franceză, Tahiti este destinaţia perfectă pentru cuplurile care vor să aibă o lună de miere romantică, să se trezească într-un bungalow pe plajă sau să exploreze munţii acoperiţi de o vegetaţie luxuriantă care îţi încântă privirea cu un verde strălucitor, presăraţi cu cascade şi uniţi de grote impresionante. Mai ales dacă sunteţi iubitori de sporturi nautice, Tahiti este paradisul sesiunilor de scuba diving sau snorkeling, iar dacă vreţi să hrăniţi rechinii, o puteţi face în spaţii special amenajate. Nu rataţi pieţele de suveniruri şi restaurantele tradiţionale unde se mănâncă foarte bine.
Luna de miere în Maldive
Insulele Maldive, 1192 la număr (dintre care 250 locuite), îţi promit o lună de miere exotică, dar în acelaşi timp romantică, unde chiar îţi poţi închiria o insulă dacă îţi permiţi. Confortul şi splendoarea exotică a acestei destinaţii o fac să fie printre cele mai căutate locuri de petrecere a lunii de miere, de unde poţi privi unele dintre cele mai frumoase apusuri. De la vilele impresionante, bungalow-urile cu jacuzzi de pe plajă şi până la plajele sălbatice, toate locurile merită descoperite şi imortalizate în fotografii de pus la album. Ce face insulele Maldive atât de deosebite? Acestea sunt formate din baiere de recif de coral, care dau culoarea albă specifică plajelor de unde nu ai mai pleca. Te poţi bucura de peisaj şi privindu-l de sus, dintr-o plimbare cu hidroavionul deasupra Oceanului Indian.
Luna de miere în Caraibe
Dacă tot am rămas în zona vacanţelor exotice, atunci nu putem rata luna de miere în Caraibe, de unde cu siguranţă o să vă întoarceţi cu amintiri pentru toată viaţa. Apele turcoaz ale Mării Caraibelor şi cele ale Atlanticului înconjoară insule de pe care nu ai mai pleca. Bahamas, Antigua, Abacos, Cat, Harbour Island, Exumas, toate îţi oferă peisaje de vis şi relaxarea binemeritată de după toată agitaţia nunţii. Pentru îndrăgostiţii care caută intimitate şi linişte sunt recomandate insulele St. Vicent şi Grenadine. Pentru scuba diving este recomandată Saint Thomas, din cadrul Insulelor Virgine Americane, cunoscută pentru apele sale foarte limpezi care udă plajele izolate cu cel mai fin nisip. De asemenea, în Bonaire veţi avea parte de cele mai spectaculoase scufundări, mai ales dacă mergeţi în septembrie sau octombrie, când este perioada de reproducere a coralilor şi când puteţi înota pe lângă căluţi de mare şi broaşte ţestoase.
Voi unde aţi vrea să mergeţi în luna de miere?